Recunosc, astăzi sunt un om cu multă speranță și puțină încredere în suflet. Am probleme cu încrederea în oameni, când totul este prea frumos, aștept o lovitură.
Am ajuns, fără să vreau, să fiu întotdeauna pregătită pentru o nouă dezamăgire.
Recunosc, am decis să plâng mai puțin, să mă preocup mai mult pentru fericirea mea și să nu mai pun la suflet orice.
Întotdeauna am fost o persoană mult prea sensibiliă, chiar dacă în timp am devenit mai puternică, n-a fost suficient și deseori m-am simțit singură și neînțeleasă.
Cu câțiva ani în urmă învățam să mă iubesc așa cum sunt. Ca un copil care învață să facă primii pași, eu încercam să trec peste defecte fizice și sufletești. Cu greu încercam să nu-mi critic ochii prea mici sau pielea prea uscată, să nu bag în seamă oglinda și să nu mă mai compar cu alte femei.
Sunt o femeie cu nevoie de susținere, de când mă știu așa am fost. Câțiva au înțeles, majoritatea mi-au descoperit defectele, le-au păstrat și mi le-au trânit când deja aveam sufletul rănit. Erau secretele mele, ca niște comori ascunse.
Noi femeile, întotdeauna suntem prea răutăcioase în privința aspectului fizic. Ne lovim, ne criticăm, devenim prea pretențioase când vine vorba despre corpul nostru. Ne mai văităm din când în când dar defectele ascunse devin mai dureroase când sunt lipite pe buzele altora.
Cred că sufletul unui om este ca o casă întunecată. Trebuie să te apropii cât mai mult de fereastră, doar așa imaginea ta va dispărea și vei vedea dincolo de fereastră, în sufletul omului pe care încerci să-l cunoști.
În timp am înțeles că sunt un om drăguț, deși frumos mi s-a părut întotdeauna un superlativ când vine vorba despre mine. Am bucuriile mele, tabieturile și pasiunile care mă fac să mă simt bine. Am credință în Dumnezeu, dragoste multă de oferit și încăpățânare.
Am învățat să cântăresc defecte și calități, să nu-mi plâng de milă și să cred că se poate.
Fii propriul susținător! Altfel nu vei cuceri respectul celorlalți.
Mergi mândră pe stradă.
dssstory 